Când te întâlnești cu tine însăți

Sunt binecuvântată cu bucuria de a patina pe role de când aveam șase ani. Și, cum spun și despre dansul latino, când e pasiune sinceră la mijloc, nu trece odată cu schimbările inerente în viață.
Rollerskatingul nu a fost doar ca să fac un pic de mișcare sau ca să-mi fac prieteni în parc în micul oraș de provincie în care am descoperit cele opt roți mici. Rollerskatingul este un stil de viață.
Am plăcerea și minunata responsabilitate de a întâlni mulți copii care își doresc să patineze pe roți. Sau ai căror părinți vor asta pentru ei. Motivele sunt diverse.

Rar mă întâlnesc cu... Mine însămi. Roua a învățat singură să patineze. Inițial pe patine cu rotile. Acum, pe role inline.
Știe ce are de făcut, nu pentru că i-a explicat cineva, ci pentru că simte. Corpul îi spune instinctiv ce să facă. Ea doar execută comenzile lui. Sau poate sufletul îi indică. Oricum ar fi, s-a născut rollerskateriță. Frumos este că nu s-a mulțumit să se bucure singură de senzația minunată a patinatului pe roți. Și-a cooptat prietenii. A creat o mică gașcă de rollerskateri. Poate pentru că a vrut să împărtășească. Satisfacțiile se simt altfel.

Așa am început și eu. Nici nu exista internet sau alte metode de a vedea ce se poate face cu rolițele. Le-am pus în picioare (le-am primit de la Dedi. Mulțumeesc!) și am început să descopăr ce oferă. Iar călătoria a fost minunată. Continuă și 27 de ani mai târziu.

Nu fac pe atotștiutoarea. Și totuși știu. Roua va fi pe role toată viața. Le va folosi pentru distracție, pentru libertate, pentru nevoie de a se deplasa independent.
Ne vom întâlni în parc și în 10,15 ani.

Mulțumesc, Roua! O onoare să fac parte temporar din călătoria ta.