În vacanță cu rolele? Iată de ce ar trebui să ții cont

Să vizitezi un loc nou cu ajutorul celor opt roți mici poate fi revelator. Poți vedea lucruri pe care altfel le-ai trece cu vederea; te poți mișca mai repede, deci descoperi mai mult; poți evita mijloacele de transport în comun și poți căpăta independență, dat fiind că nu mai depinzi de orare fixe. Nu în ultimul rând, ai avea partea de o vacanță activă, care ți-ar păstra alerte trupul și mintea.
Dacă alegi să-ți iei rolele în vacanță, fie în țară, fie în străinătate, ar fi bine să te gândești serios atât la avantaje, cât și la dezavantaje. Sunt câteva aspecte pe care îți propun să le ai în vedere.

Destinația
Nu poți merge în vacanță de rollerskating oriunde. Sunt orașe istorice, unde piatra cubică păstrează aroma trecutului și ține departe roțile. Sunt localități așezate strategic ori cochet pe un deal sau munte, unde urcările și coborârile sunt obligatorii, iar rollerskatingul ar putea de fapt să se transforme într-un chin.
Cel mai bine ar fi să alegi să-ți iei rolele când mergi în concediu într-un loc în care ai mai fost. Dacă singurele tale amintiri din zona cu pricina sunt cu pietre cubice sau asflat crăpat, uită de role! Ține cont să fie suficient de multe tratoare sau faleze unde asfaltul este plat. Ideal ar fi să alegi un loc unde sunt benzi speciale pentru biciclete și mijloace alternative de transport (role, trotinete, triciclete etc.). Ia în considerare și existența vreunui parc în care te poți plimba în voie și unde poți cunoaște alți pasionați de sport.
Nu în ultimul rând, trebuie să te gândești ce este de văzut, de experimentat unde mergi în vacanță. Dacă orașul este cunoscut pentru cetăți ori castele, muzee, teatre, cu siguranță nu vei putea intra pe role (1. Probabil va fi împotriva regulilor; 2. Nu te vei putea deplasa fizic cu roți).
Află și că sunt multe locuri în lume unde nu prea ai voie să intri pe role în magazine, de pildă. Dar de cele mai multe ori, dacă ești politicos și știi să te faci plăcut, responsabilii de siguranță te vor lăsa în pace.

Vremea
Dacă meteorologii anunță ploaie fix în perioada pe care tu ți-ai rezervat-o pentru concediu încă de anul trecut, mai bine renunță la role! Ia o umbrelă și o pelerină. Nici dacă este anunțat vânt foarte puternic nu ai multe șanse să te simți bine pe role. Și canicula ține la distanță sportul ăsta. Așa că indicat este să pui rolele în bagaj doar dacă toate condițiile meteo sunt în favoarea rollerskatingului.

Bagajul
Rolele cu echipamentul de protecție ajung să ocupe destul de mult loc în bagaj. Dacă mergi cu propria mașină și spațiul nu este o problemă, treci de punctul ăsta! Dar dacă vei călători cu avionul, de pildă, lucrurile pot deveni complicate. Sunt companii aeriene care nu îți permit să ai rolele la tine în avion, într-un rucsac. Poți, însă, liniștit să le pui în bagajul de cală, dacă ai unul. Oricum, trebuie să verifici aspectele astea cu reprezentanții companiei aeriene.
Apoi, ține cont că rolele în bagaj influențează și alte lucruri. E clar că vei avea mai puțin loc pentru altceva, dar nu uita ca îți trebuie și haine potrivite pentru patinatul de role: trening, colanți, ceva comod, lejer și răcoros. Ți-ar mai trebui și un mic rucsac ori borsetă pentru a-ți putea pune obiectele esențiale cât timp patinezi pe cele opt roți mici.

Starea de spirit
Poți fi un pasionat de rollerskating sau nu neapărat: poate abia le-ai descoperit și ești în perioada în care descoperi dacă rolele chiar sunt pentru tine. Oricum ar fi, ține cont de starea ta de spirit înainte de vacanță și de tipul de vacanță de care ai nevoie. Dacă visezi la un concediu activ, în care cea mai mare parte a timpului este petrecută în spațiu deschis, într-un oraș plin de atracții în aer liber, atunci da, alege rolele! Dacă de fapt îți dorești doar să lenevești, să stai la plajă, să mănânci, să dormi și să citești, rolele nu vor face decât să pună presiune pe tine să faci ceva pentru care nu ai dispoziția necesară.

Partenerii de vacanță
Sigur că mai este important și cu cine te duci în vacanță. Dacă pleci singur sau singură, ține cont de celelalte aspecte și te vei simți extraordinar cu rolele. Dacă mergi, în schimb, cu familia, copiii sau partenera ori partenerul de viață, sau poate gașca... lucrurile se schimbă. Trebuie să ai în vedere activitățile de grup pe care le-ați putea alege și sigur că ar fi ideal să te gândești și la nevoile celor cu care petreci. Ar fi bine să nu ajungi în situația în care rollerskatingul nu face decât să te îndepărteze de cei dragi. Nu asta e ideea.

Nivelul de rollerskating
Poate îți plac foarte mult rolele, dar încă nu te simți super confortabil patinând. În acest caz, lasă vacanța de rollerskating pentru la anul! Când ești într-un loc nou sunt suficient de multe noutăți, posibile obstacole pe care nu le poți prevedea, surprize. Nu este nevoie să aduci un surplus de surpriză călătoriei stând cu picioarele tremurânde pe cele opt roți mici. Ca să alegi să-ți faci vacanța cu rolele, trebuie să fii sigur că ai suficientă experiență astfel încât să ai reacții rapide și corecte.
Nu în utlimul rând, patinatul pe role în locuri aglomerate, unde oamenii ies să se relaxeze, trebuie să fie lejer. Chiar dacă ai senzația că nu ai de ce să te împiedici și că ai abilitatea de a estima perfect distanțele între oameni, nu poți totuși să citești mințile celorlalți. Iar calculele tale pot fi date imediat peste cap de decizia unui trecător de a face un pas lateral pentru a-și lua o înghețată. În plus, ceilalți turiști ori localnici ieșiți la plimbare au tendința să se sperie dacă văd pe cineva alergând pe role. Scopul tău în vacanță nu este să te simți tu bine, creându-le un stres celorlalți. Așadar, când suntem pe role (și nu doar atunci, evident) trebuie mereu să avem în vedere să nu le creăum un disconfort celor din jurul nostru.

Skate through life!
Arina Delcea rollerskating
Cursuri de role pentru adulți și copii
Rollerskating.ro
0767.966.008