Kilogramele în plus, speriate de role! NOU: Program de întreținere fizică pe role

Îmi place să spun că rolele îţi oferă exact ce le ceri. Poţi să te plimbi liniștit, poți să faci tot felul de scheme, poţi să dansezi, poţi să le foloseşti utilitar, să te transporte de colo, colo. Tu alegi ce vrei să „furi” din patinatul pe opt roti. Ca bonus la fiecare dintre posibilități primești un corp dezvoltat armonios. Numai că, după peste 20 de ani de trăit pe role, am depistat că mai există o alternativă. (Da, rolele te pot surprinde și după ce crezi că le cunoști foarte bine). Poți să faci antrenamente susținute cu rolele în picioare, antrenamente care îți garantează că dai jos celulita, kilogramele în plus.

Am gândit un program integrat, complex, prin care lucram fiecare grupă de mușchi, dar și respirația. Bine, poate mai important este că astfel de antrenamente afară, cu ghidarea corectă, îți limpezesc și mintea, proces care are un efect direct asupra stării generale. Zâmbetul este dovada. Îl văd la finalul orelor de training, în ciuda transpirației abundente și a temerilor referitoare la febra musculară de a doua zi.

Admit că l-am creat având fetele și femeile în minte. Așa că, dacă ai între 15 și 50 de ani, știi să-ți ții echilibrul pe role și vrei un tip diferit de întreținere fizică, ai nimerit unde trebuie! Te aștept la programul meu de întreținere fizică pe role!

Ca să-ți faci o idee, poți arunca o privire aici:
https://www.youtube.com/watch?v=CUW-i07FyIs și aici:
https://www.youtube.com/watch?v=c5iWMfqOIIc&t=2s